15 februarie 2024
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) anunță organizarea examenului de primire în profesia de avocat
ANUNȚ – Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) anunță organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, SESIUNEA APRILIE 2024
Data desfășurării examenului este 7 aprilie 2024, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 10 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte. Materiile de examen sunt: organizarea și exercitarea profesiei de avocat; drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal.
Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic (față în față), în spațiile Universității din București.
Tematica de examen este cea stabilită prin Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 88 din 26-27 ianuarie 2024.[1]
Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare, se depun în intervalul 19 februarie 2024 (ora 8.00) – 15 martie 2024 (ora 16.00), în format electronic, prin internet, la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspx, ce va fi făcută cunoscută candidaților de către baroul la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis, prin publicarea pe pagina web proprie a anunțului privind examenul[2].
Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 57/27.03.2020, astfel cum a fost modificat și completat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 210/10-11.12.2021 și Hotărârea Consiliului UNBR nr. 351/08.06.2023.
În perioada 18 martie 2024 – 22 martie 2024 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.
Taxa de examen este de 1800 lei și se va achita în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea aprilie 2024”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea aprilie 2024”.
________________________________
[1] Întrebările din chestionarul de examen vor avea unul sau două răspunsuri corecte.
[2] Candidații admiși la examenul din data de 7.04.2024 vor fi înmatriculați în anul I de formare inițială al I.N.P.P.A. care va începe în anul 2025, dacă vor fi înscriși în tabloul avocaților până la data de referință stabilită de Consiliul de conducere al I.N.P.P.A. pentru luarea în evidență a cursanților anului I de formare inițială al I.N.P.P.A. din ciclul 2025.