În atenția avocaților înscriși în Registrul de Asistență Judiciară

Stimați colegi,

 

Vă informăm cu privire la faptul că, începând cu data de 15 martie 2022, nu vor mai fi avizate referatele pentru plata onorariilor pentru asistența judiciară din oficiu, acordată cu nerespectarea dispozițiilor Regulamentului pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Serviciului de Asistență Judiciară din cadrul Baroului Iași respectiv art. 4, art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), (2), (3), (4), art. 8.


Conform acestor dispoziții, acordarea asistenței judiciare se realizează numai la solicitarea scrisă și motivată a organelor judiciare adresată Baroului Iași, urmând a fi emisă delegație de către Serviciul de Asistență Judiciară.


Delegațiile se pot elibera retroactiv, în condițiile art. 6 alin. (4) din Regulament doar avocaților care au fost de serviciu în ziua în care a avut loc activitatea și doar în ipoteza în care solicitarea organelor judiciare de acordare a asistenței judiciare a fost adresată după ora 16 sau într-o zi nelucrătoare sau celor desemnați în mod excepțional de către conducătorul Serviciului de Asistență Judiciară.


Cu această ocazie, reamintim faptul că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. g) din Regulament, nerespectarea dispozițiilor menționate reprezintă abatere disciplinară.

 

Coordonator S.A.J.,

av. drd. Marius Brănici